Cu mâna, tâmpla sprijinindu-mi,
Căzut pe gânduri, neînţeles,
Îmi redescopăr printre riduri,
Cuvinte ce cândva le-am şters.
Şi toate cad apăsătoare,
Pe fruntea mea de om bătrân,
Nu sunt frumoase, n-au culoare,
Doar vise fără de stăpân.
Privirea-mi tinde să se stingă,
În amintiri tulburătoare.
Săgeţi ce vor să mă atingă,
Cu seva lor otrăvitoare.
Şi părul mi-e cărunt din vină,
Căci timpul n-a gonit de mine,
Am o Durere ce se alină,
Doar în cerneli pe foi veline.
Peniţa-mi joacă pe hârtie
Sub pulsul inimii ce bate,
Din când în când o aritmie,
Mă răscoleşte spre departe.
De-aici, pierdut prin lumi străine,
Cu gândurile rătăcite,
Îmi amintesc din nou de tine
Şi te găsesc printre cuvinte.
Sunt doar un glas ce mut rosteşte,
Un murmur de sonete goale,
Un om ce nimeni nu-l citeşte,
Un vers în timpuri abisale.
Sunt doar un punct pe o hârtie,
Imensul alb ce mă-nconjoară,
Aşteaptă-n loc o poezie,
nu lacrimi reci pe timp de seară.
Aşa că scriu mii de cuvinte,
Din toate câte-s ale tale,
Din toate câte pot s-alinte,
Durerea pe tâmplele goale.
Tu care stai cuprins în sticlă,
Închis în liniştea tăcerii,
Fă-mi loc la tine în Oglindă,
Să fiu ascuns pe veci vederii.
